Pură, proaspătă, caldă rază de soare. Soare de care s-ar putea bucura în fiecare zi dacă și-ar obține libertatea, soare care ar cotropi întunericul nesfârșit al ocnelor. Pătrundea prin draperiile greoaie, împrăștiindu-se în linii groase. Nu îmi va fi teamă. Pentru prima oară după multă vreme, cuvintele păreau adevărate. Buzele i se deschiseră într-un zâmbet. Căpitanul ridică o sprânceană, dar rămase tăcut. Iar ea era Campionul său. Era aici pentru a lupta pentru el și libertatea ei. Și nimic mai mult. Prințul se întinse cu mâna pe sabie, și adormi. Totuși, imaginea îi bântui visele în timpul nopții: o fată minunată privind către stele, iar stelele privind-o și ele.Pădurea încă…