cartea din cufăr,  carti

Cartea din cufăr – #6 – Ce cărți citesc în Ianuarie 2021

Cartea din cufăr este rubrica unde împărtășesc cu voi în fiecare lună, cărțile pe care le citesc în mod curent și ce am reușit să termin de lecturat în luna precedentă.

Ce am început să citesc în Ianuarie:

Citesc mai multe cărți în paralel. Am acest obicei de a începe mai multe cărți deodată, de a le abandona și de a reveni din nou asupra lor. Haideți să vedeți așadar cărțile pe care le citesc în decursul acestei luni și pe care sper să le termin până la început de ianurie.

When Dimple Meets Rishi de Sandhya Menon

Aceasta este o carte ușoară, amuzantă, perfectă pentru momentele în care ai nevoie de puțină relaxare și nu îți poți concentra atenția pe ceva mai serios. Am citit deja 183 de pagini și sper să o termin săptămâna aceasta.

Romanul spune povestea lui Dimple, o adolescentă indiancă ce trăiește în SUA. Ea dorește foarte mult să ajungă la o tabără de tehnologie înainte să înceapă colegiul. Ea urăște tot ce ține de tradițile culturii din care provine.

Rishi este un băiat cu origini indiene ce trăiește în SUA, acesta are un caracter opus celui al lui Dimple.

Rishi este convențional și nu se abate de la reguli, însă Dimple este o tipă foarte modernă cu idei progresiste. Atunci când cei doi se întâlnesc în tabără de tehnologie și programare, toate planurile și valorile lor sunt date peste cap.

Fata ceasornicarului de Kate Morton

Chiar dacă carte a avut un început oarecum mai lent, se pare că devine tot mai interesantă de la 100 de pagini mai încolo. Sper să îmi placă la fel de mult ca și celelalte romane ale acestei autoare.

“În vara anului 1862, artiștii din Frăția Magenta, însoțiți de muzele lor, sunt invitați să creeze și să se bucure de libertate la Birchwood Manor, casa mult iubită a lui Edward Radcliffe de pe malul Tamisei.

Edward e cel mai strălucit dintre ei, cel mai entuziast, cel mai hotarât să sfideze prejudecățile epocii. Dar în scurtă vreme viața și cariera lui vor fi distruse căci, spre sfârșitul șederii lor, o femeie este împușcată, o alta dispare, iar o neprețuită bijuterie de familie este de negăsit.

O sută cincizeci de ani mai târziu, Elodie Winslow, o arhivistă londoneză, dă din întâmplare peste o geantă veche, în care găsește carnetul de schițe ce pare să fi aparținut unui pictor victorian și fotografia unei tinere de o frumusețe aparte. Printre desenele din carnet, unul anume îi atrage atenția: o casă cu două frontoane, așezată la cotul unei ape, care i se pare neobișnuit de familiară.

Care e legătura ei cu Birchwood Manor? Și de ce simte că femeia din fotografie are ceva să-i transmită? Pentru a răspunde acestor întrebări, Elodie va trebui să asculte vocea martorului uitat de toți: Birdie Bell, fiica ceasornicarului.”

Ce am terminat de citit în această lună:

Luna aceasta am finalizat doar o carte: It ends with us (Totul se termină cu noi) de Collen Hover.

Romanul acesta a fost superb, abordează o temă foarte serioasă pe care autoarea o dezvoltă foarte bine. În curând voi posta o recenzie și veți afla mai multe detalii.

“Uneori, cei care te iubesc te rănesc cel mai tare. Lily Bloom nu a avut întotdeauna o viață ușoară, dar asta nu a oprit-o niciodată să muncească din greu pentru a-și îndeplini țelurile. A evoluat foarte mult: a absolvit liceul, s-a mutat la Boston și și-a început propria afacere. Când Lily îl cunoaște pe Ryle Kincaid, un chipeș neurochirurg, se simte imediat foarte atrasă de el și viața i se schimbă brusc.

Ryle este un tip hotărât, încăpățânat și poate chiar puțin arogant. Este, de asemenea, sensibil, deștept și foarte atras de Lily. În plus, arată dumnezeiește în uniformă de medic. Lily nu și-l poate scoate din minte. Însă el respinge categoric ideea de a avea o relație serioasă și de lungă durată. Chiar și atunci când Lily pare să devină excepția de la această regulă, ea tot vrea să afle motivul care l-a făcut să nu-și dorească decât aventuri de o noapte.


Pe măsură ce întrebările legate de noua ei relație o copleșesc, apar și gândurile cu privire la Atlas Corrigan, prima ei iubire, cu care a avut o legătură deosebită. Atunci când Atlas reapare brusc în viața lui Lily, tot ce a clădit împreună cu Ryle amenință să se destrame.

Cu acest roman îndrăzneț și profund, Colleen Hoover spune o poveste sfâșietoare, despre iubire
și sacrificiu, care explorează orizonturi noi.”

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.