Prietena mea genială de Elena Ferrante – recenzie

Titlu: Prietena mea genială
An apariție: 2017
Autor: Elena Ferrante
Editura:  Pandora

An apariție: 2018

Link de cumpărare: 

Descriere:

Acțiunea tetralogiei începe în anii 1950, într-un cartier sărac, dar plin de viață, din mahalalele orașului Napoli, și acoperă aproape șaizeci de ani, pe măsură ce protagonistele – Lila, cea impulsiva și întreprinzătoare, și Elena, povestitoarea îndrăgostită de romane – devin femei, soții, mame și apoi stăpânele propriilor vieți, legate în tot acest timp de o prietenie profundă și deseori conflictuală.

Prietena mea genială, cel dintâi volum al tetralogiei, le urmărește pe Lila și pe Elena de la prima lor întâlnire decisivă, când aveau zece ani, apoi în anii de școală și de-a lungul perioadei zbuciumate a adolescenței.

Prin viețile acestor două femei, Ferrante spune povestea unui cartier, a unui oraș și a unei țări, o  poveste ce suferă transformări care, la rândul lor, influențează puternic relația dintre protagoniste.

Prietena mea genială este în același timp un roman alert, care se citește pe nerăsuflate, și o demonstrație de virtuozitate literară, menită să încânte nenumărate generații de cititori de-acum înainte.

Prietena mea genială este o carte despre o prietenie unică, ce se dezvoltă treptat, iar uneori în mod turbulent și chiar ciudat în fața ochilor cititorilor.

Prietenia Elenei cu Lila începe atunci când aceasta o conduce treptat pe câte o scară înspre apartamentul vecinului “monstru”, Don Achille pentru a-și recupera păpușile.

De-a lungul primului volum prietenia celor două fete este una foarte complexă, uneori competitivă, pe alocuri plină de admirație și contradicții.

În contrast cu dezvoltarea prieteniei dintre cele două fetițe care ajung la vârsta adolescenței înspre finalul volumului, avem multe alte teme ce se intersectează.

Autoarea explorează tema iubirii inocente adolescentine, dar și dorința de depășire a condiției sociale. Personajele trăiesc într-un cartier napoletan sărac, iar Elena și Lila doresc să scape din mrejele sărăciei, fiecare într-un fel unic.

Elena se refugiază în învățat, iar Lila visează la un imperiu al încălțămintei.

Pe parcursul cărții vedem cu unele vise se schimbă sau se destramă, dar și cum viețile celorlalte personaje se intersectează cu ale celor două prietene.

Ferante explorează subiecte delicate, intime, este o povestitoare excelentă și ai impresia că romanul este unul confesator, de parcă o bună prietenă își deapănă viața în fața ochilor cititorilor.

Am oferit acestei cărți 4 din 5 stele, deoarece mi s-a părut că începutul este foarte lent, însă a doua jumătate a cărții m-a prins așa de bine și m-a ținut lipită de filele cărții până la sfârșit.

Cu siguranță, voi continua să lecturez și al doilea volum al tetralogiei.