agenda mea | bujo | bullet journal | culori si acuarele | instrumente de scris | lifestyle | papetarie | pixuri cu gel | planificare timp | planner | planuieste cu mine | sakura pen | sakura watercolor brush | stickere dragute

Bullet Journal – M-am apucat de bullet journaling – #bulletjournal

May 7, 2017

Într-o postare anterioară vă povesteam că aș vrea să mă apuc de bullet journaling. Eram foarte curioasă ce presupune această metodă de organizare și m-am hotărât să o încerc. Încă nu știu sigur ce categorii să includ, am adăugat doar câteva elemente ce pe mine mă ajută, dar despre acestea vreau să vă povestesc într-o postare viitoare.

Mi-am propus ca în postarea de astăzi să vă prezint ce agendă am ales pentru bujo și ce instrumente de scris vreau să folosesc.

Agenda – Flowers and Birds –


Am plecat acum câteva săptămâni în căutarea unei agende drăguțe pentru bullet journaling și am dat peste această minunăție de agendă ce mă duce cu gândul la jurnalul unui naturalist sau la o zi de vară frumoasă și un cor de păsărele.

Ador coperta agendei, este foarte bine realizată, are un aer vintage, iar în interiorul acesteia avem aceleași motive florale. Țin să menționez că mi-ar fi plăcut ca aceasta să aibă coli albe, dar este practică și așa cum a fost concepută, deoarece are pătrățele care te ajută să realizezi litere caligrafice.

Agenda am achiziționat-o de la o librărie locală Art&Hobby la un preț foarte bun, a fost în jur de 12 lei sau chiar mai puțin.

Instrumente de scris

Pentru început am ales niște pixuri multicolore cu gel și cu sclipici de la Pepco pe care le folosesc pentru a înveseli agenda.

Am ales să adaug și câteva desene în agendă pe care le pictez în acuarelă cu ajutorul pensulei Sakura Waterbrush pe care am uitat să o pozez.

Pentru a contura desenele și pentru a îmi exersa deprinderile în caligrafie, folosesc pixurile cu gel Sakura Pen. Acestea pot fi găsite în librării, dar pot fi comandate și online pe Aliexpress sau din România de pe siteul Complex Art

Acuarele

Pentru a picta diverse elemente în bullet journal folosesc acuarele românești de la Colibri, pentru că sprijin produsele românești și vreau să cumpăr cât mai multe produse made in Romania. Pe lângă acestea, am și niște tuburi de acuarelă de la Lidl pentru a oferi mai multă intensitate culorilor.

Prima pagină din jurnalul meu

Pe prima pagină am inclus un sticker drăguț de la Books-express care îmi place foarte mult. Imaginea cred că mă reprezintă foarte bine, oricine mă cunoaște știe că serile cele mai frumoase pentru mine sunt cele cu o carte bună în mână .

În colțul din dreapta al agendei am lipit un sticker cu un mac roșu și delicat pe care îl am tot de la magazinul local de artă și papetărie Art&Hobby.

A doua pagină din bullet journal

Pe a doua pagină am avut o inspirație de moment să includ un desen cu o pisicuță și un citat inspirațional. Mi-am încercat puțin “talentul la desen” și am inclus o ilustrație cu o păpădie. În colțul din dreapta sus am inclus o ilustrație pe care o primit-o de la o artistă simpatică.

Sper ca pe viitor să includ mai multe desene în agendă și să vin cu mai multe rubrici. Înspre jumătatea lunii sper să vă arăt cum am planificat luna Mai și ce alte secțiuni noi am mai adăugat.


Sper că v-a plăcut postarea, aștept părerile, dar și sugestiile voastre. Nu știu exact ce secțiuni să mai includ în jurnal, ce idei îmi puteți da?

P.S: tocmai am descoperit că pot adăuga emoji în postările de blog .

Only registered users can comment.

  1. Yey, ce frumos! Mă bucur că te-ai apucat și tu de Bujo! ^_^ Arată fain agenda! Am și eu acuarelele Colibri însă le-am folosit de câteva ori (mi se par mai practice pentru călătorit/on the go). Spor la organizare! ^_^

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *