carte | casa de la riverton | fragmente | kate morton | libraria libris | libris.ro | primele 100 de cuvinte | roman de fictiune istorica | saga de familie | trecut si prezent

Primele 100 de cuvinte #24 – Casa de la Riverton de Kate Morton

February 14, 2017

Săptămâna aceasta am început să lecturez Casa de la Riverton de Kate Morton și sunt foarte fericită că am prilejul să citesc încă o carte scrisă de una dintre autoarele mele preferate. Cei de la libris.ro au fost drăguți și mi-au trimis această carte pe care vroiam să o citesc de foarte mult timp.

În această postare mi-am propus să împărtășesc cu voi primele rânduri din această saga de familie ce promite să fie spectaculoasă.

Kate Morton are un dar iscusit de a îmbina trecutul și prezentul, de a le uni într-un mod armonios prin intermediul talentului ei scriitoricesc.

În Casa de la Riverton pătrundem într-o lume extraordinară, într-un cadru de vis și în perioada anilor ’20, o perioadă plină de muzică jazz și decoruri art-deco. Trecutul reînvie în fața protagonistei și suntem transportați pe aripile amintirilor în spuma societății engleze, unde vom lua parte la dramele vieților celor de la Riverton și la secretele ce îi învăluie.

Casa de la Riverton

Kate Morton

PARTEA ÎNTÂI

Nălucile se dezmorțesc

Am avut un coșmar în noiembrie, anul trecut.

Se făcea că mă aflam din nou la Riverton, în 1924. Toate ușile erau deschise, iar perdelele de mătase fluturau, umflându-se în adierea brizei de vară. Cocoțată sus pe deal, sub arțarul străvechi, orchestra intona leneș o melodie tărăgănată. Văzduhul răsuna de hohote de râs și clinchet de cristaluri, iar cerul avea acea culoare albastră pe care cu toții o crezuserăm distrusă pentru totdeauna de război.

Un valet elegant, în uniforma lui negru cu alb, turna șampanie în vârful unei piramide formate din cupe, în aplauzele celor prezenți, încântați de această risipă.

Mă vedeam, așa cum se întâmplă în vise, plimbându-mă printre oaspeți, cu mișcări încete, mult mai lente decât în realitate, într-o învălmășeală de mătăsuri și paiete.

Căutam pe cineva.

Apoi peisajul s-a schimbat și m-am pomenit lângă pavilionul de vară, doar că nu era ce de la Riverton – nici nu avea cum să fie. Nu era clădirea nouă și strălucitoare pe care o proiectase Teddy, ci una veche, năpădită de vița care se cățăra pe pereți, răsucindu-se pe sub ferestre și sugrumând stâlpii.

Mă striga cineva, o femeie a cărei voce o cunoșteam, venind de după clădire, de pe malul lacului. Am luat-o în jos, pe pantă, frecându-mi mâinile de trestiile înalte. Am zărit o siluetă chircită pe mal.

Era Hannah, cu rochia de mireasă murdară de noroiul care i se prelingea pe trandafirașii ornamentali. A ridicat ochii spre mine, chipul ei palid fiind scăldat în semiîntuneric.

– Ai venit prea târziu, mi-a spus o voce care mi-a înghețat sângele în vine, făcând semn spre mâinile mele. Ai venit prea târziu.

Mi-am privit și eu mâinile tinere, mânjite de mâlul întunecat, ținând trupul înțepenit și rece al ogarului mort.

 —
 
Please follow and like us:

Only registered users can comment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *