
O poveste de dragoste impresionantă – Înainte să te cunosc – Jojo Moyes – recenzie
Titlu: Înainte să te cunosc
Autoare: Jojo Moyes
An apariție: 2016
Categoria: Romane de dragoste
Editura: Litera
Link de cumpărare: Libris.ro
Descriere: Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar pentru că e, în esență, previzibilă.
Will Traynor știe că accidentul de motocicleta pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorință de a trăi. Știe ca totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.
Înainte să te cunosc e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic in comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.
„O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

Recenzie:
Înainte să te cunosc este un roman despre iubire, despre ce înseamnă să fii cu adevărat alături de persoana pe care o iubești. Este o carte despre sacrificii, despre viață și alegeri. Autoarea ne spune despre modul în care un străin poate să îți schimbe viața și despre faptul că atunci când iubești cu adevărat pe cineva nu poți să fi egoist.
Lou Clark este o fată plină de culoare și viață, iar după ce își pierde slujba de la cafenea, acceptă un post bine plătit ce presupune îngrijirea unei persoane tetraplegice. Cu toate că nu are deloc experiență în domeniu, în mod surprinzător doamna Traynor, mama lui Will îi oferă această poziție bine plătită de îngrijitoare.
La început, Lou nu îl poate înțelege pe Will, i se pare arțăgos și plin de capricii, însă în scurt timp va lega o prietenie adevărată cu acesta ce se va transforma în mai mult decât atât.
Autoarea vrea să ne prezinte drama prin care trec cei care după ce au dus o viață normală, își pierd abilitatea de a se mișca în urma unui accident. Ni se înfățișează chinul prin care persoanele tetraplegice trec în fiecare zi și setul de boli pe care pot să le contracareze datorită faptului că nu se pot mișca aproape deloc. Fiecare zi este un chin inimaginabil, de aceea este important ca prietenii și întreaga familie să sprijine persoana în cauză.
“-Atunci am să-ți spun ceva frumos, zise el și mai așteptă câteva clipe, ca și cum ar fi vrut să fie sigur că sunt atentă. Știi, Louisa, unele greșeli… au consecințe mai însemnate decât altele. Dar nu trebuie să lași noaptea aceea să te definească.
Simțeam cum capul lui se sprijinea încă de al meu.
– Tu, Clark, ai șansa de a nu lăsa să se întâmple așa ceva.
Am oftat lung, înfiorată. Apoi, în tăcerea care se așternu între noi, am încercat să pătrund cât mai bine sensul cuvintelor lui. Aș fi putut sta acolo toată noaptea. deasupra restului lumii, simțind căldura palmei lui Will în palma mea, simțind cum tot ce era mai rău în mine se destramă.
Lumea lui Will Traynor este spulberată în urma accidentului suferit. Will este un om care a iubit viața, călătoriile, sporturile extreme și vedea viața ca pe o adevărată aventură, însă în urma accidentului își pierde orice speranță. Lou vine în viața lui ca o rază de fericire, ca o persoană caldă, o prietenă adevărată ce îl ajută să zâmbească și să uite chiar și pentru o clipă de zilele gri și lipsite de speranță.
Lou este singura persoană care îl înțelege pe Will și care îi este cu adevărat alături. Toate celelalte personaje sunt parcă mult mai preocupate de propria lor persoană și mult prea egoiste pentru a face un efort să îl înțeleagă.
Jojo Moyes abordează tema vieții și a morții, tema alegerilor și a iubirii. De asemenea, alege să vorbească despre lucruri ce nu sunt foarte frecvent abordate și introduce diversitate în această carte, precum și o narațiune din mai multe perspective.
Fiecare scenă este bine construită, iar stilul autoarei este simplu, fluent și frumos.
Am avut o singură problemă cu această carte, decizia finală a protagonistului nu mi-a plăcut și nu am putut să o accept. Din punct de vedere moral finalul a fost unul ce rupe granița dintre ce este bine și ce este rău. Cu toate acestea, deciziile unei persoane nu pot fi schimbate, chiar dacă acestea te sfâșie pe dinăuntru și lasă răni ce nu pot fi vindecate.
Mi-a plăcut mult această carte, tocmai datorită faptului că abordează un subiect controversat. Este cu siguranță un roman ce trebuie să îl adăugați și voi pe lista voastră de lectură!
Vreau să le mulțumesc mult celor de la librăria online libris.ro pentru că au fost foarte drăguți și mi-au trimis această carte spre recenzare.
Libris.ro este o librărie online ce oferă o diversitate de cărți în limba română potrivite pentru orice vârstă și ocupație, care deține și o colecție considerabilă de cărți în limba engleză. Mai mult decât atât, transportul este gratuit prin curier rapid pentru toate comenzile de peste 30 de lei, iar pentru comenzile sub 30 de lei, taxa de transport este de doar 4.99 lei oriunde în țară.


2 Comments
Roxi Adina
Am tot auzit păreri bune despre cartea asta și într-un fel sunt curioasă de ea, însă, deși o am, parcă nu-mi vine să mă apuc de ea. E ciudat, nu cred că mi s-a mai întâmplat cu vreo carte, dar pur și simplu nu-mi vine să o încep, chiar dacă vreau.
O să vină la un moment dat și timpul ei, probabil. Până atunci, mă mulțumesc cu recenziile! :))
gabriela_romanceofpages
Daca o citesti, cu siguranta, nu vei regreta! Este superba. Nu o lasa pe raft :D.