The Time is Now - Sufragette - recenzie film

by - marți, mai 17, 2016


"I would rather be a rebel than a slave."


Veacuri de-a rândul femeile au suferit diverse acțiuni discriminatoare din partea sexului opus și nu s-au putut bucura de egalitatea de șanse.

Lumea se aștepta ca ele să devină doar soții și mame, erau încadrate într-un stereotip, rolul lor în societate era limitat.

Slujbele la care putea să aspire o femeie erau cele care implicau treburile casnice sau educația copiilor, profesiile precum cele de actriță, balerină sau dansatoare erau considerate scandaloase.

Filmul Sufragette prezintă povestea femeilor care au avut curajul să lupte pentru drepturi egale, drepturi la salarii egale și împotriva discriminării în toate domeniile. Și-au ridicat vocea pentru a fi auzite și au fost călcate în picioare până când au obținut o șansă.

La începutul secolului 20, câteva femei britanice au început o campanie ce milita pentru obținerea dreptului la vot, o luptă pentru egalitate într-o lume a bărbaților.

Activistele implicate în această mișcare au fost numite sufragete.

    "You want me to respect the law? Then make the law respectable."


Sufragette este un film în regia lui Sarah Gavron și este prima peliculă care a fost filmată vreodată în Palatul Westminster (Casa Parlamentului).

Este anul 1912, Maud Watts (Carey Mulligan) lucrează ca spălătoreasă și se lovește în fiecare zi de abuzuri verbale și sexuale din partea șefului ei. Într-o zi, pe când livrează un pachet este martoră la o încăierare a sufragetelor care aruncau cu pietre în vitrina unui magazin în semn de revoltă. În mulțime, o recunoaște pe una dintre colegele ei de muncă. Numele acesteia este Violet Miller (Anne-Marie Duff).

Violet o va încuraja pe Maud să participe la manifesațile sufragetelor, chiar dacă aceasta este sceptică la început, ea va avea curajul să își ridice vocea și să lupte pentru libertate. După ce se implică în aceste proteste, soțul o va părăsi și îi va lua copilul. Doar alături de Violet, Edit (Helena Bonham Carter), Alice (Romola Garai) și alte femei implicate în această manifestație va putea merge înainte.

Filmul ne prezintă partea brutală cu care aceste femei au trebuit să se confrunte în timpul manifestațiilor, erau bătute, încarcerate și hrănite cu forța atunci când făceau greva foamei în timpul orelor petrecute în închisoare.

Această peliculă ne prezintă importanța acestui eveniment în istorie și modul cum acesta a schimbat lumea și modul în care femeile sunt văzute. Este un film de excepție, ce abordează o temă interesantă și inspirațională.

Filmul ne atrage atenție și la prezent, la faptul că unele probleme de care femeile s-au lovit în trecut, sunt încă actuale.

Vă recomand această peliculă! Este foarte bine realizată, fiecare scenă este excepțională.


"We break windows, we burn things. Cause war's the only thing men listen to! Cause you've beaten us and betrayed us and there's nothing left"

"What are you gonna do? Lock us all up? We're in every home, we're half the human race, you can't stop us all"


You May Also Like

6 comentarii

  1. o lecție istorică pe care femeile nu ar trebui să o uite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da asa e, lucrurile acestea nu trebuie uitate pentru ca au schimbat istoria. Iti recomand filmul draga Ely.

      Ștergere
  2. Super film. Am mai auzit de el, dar inca nu am apucat sa il vad. Poate in seara asta.
    Daca iti plac filmele de genul, poate ai rabdare sa te uiti si la Schindler's List. Este super!
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi pentru recomandare Madeline, am auzit de Schildler's List, insa nu l-am urmarit pana acum. Ador filmele de genu. Si eu te pup :*.

      Ștergere
  3. Omg, nu stiam ca e si film :O Eu am citit cartea si mi-a placut foarte mult, mai ales ca ma intereseaza subiectele de genul asta.
    Iti multumesc pentru recomandare, chiar o sa mi-l descarc in seara asta! :D
    Daca tot e vorba despre filme, iti recomand "La vita e bella" (filmul meu preferat) si "The pianist". :D

    RăspundețiȘtergere

Instagram

Follow Us