Primele 100 de cuvinte - #15- Cimitirul cărţilor uitate

by - vineri, martie 20, 2015

  Se pare că nu am mai postat de mult timp în cadrul acestei rubrici. În ultimul timp chiar dacă nu am mai postat pe blog am citit destul de mult. Acum citesc Cianură pentru un surâs, deoarece vreau să lecturez cât mai multe cărţi scrise de autori români.

Am citit în sfârşit o carte scrisă de Zafon şi nu regret nici măcar puţin, avem mari aşteptări de la carte, dar nu credeam că are să mă surprindă într-un asemenea fel, să îşi răsfrângă aşa de mult cuvintele asupra sufletului meu şi să mă lase fără grai.

Cartea în cauză este, cum poate aţi şi ghicit deja, Cimitirul Cărţilor Uitate. Vă las să savuraţi câteva cuvinte din acest roman superb.


Cimitirul Cărţilor Uitate

Încă îmi amintesc dimineaţa aceea când tata m-a dus
pentru prima oară să vizitez Cimitirul Cărţilor Uitate. Se cerneau primele zile ale verii lui 1945 şi umblam pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenuşă şi sub un soare de abur care se revărsa peste Rambla de Santa Monica într-o
ghirlandă de aramă lichidă.
  —  Daniel, ce- ai să vezi astăzi n-ai să poţi povesti nimănui, m-a avertizat tata. Nici prietenului tău Tomas. Nimănui.
  
—  Nici măcar mamei? am întrebat eu cu jumătate de glas.

 Tata oftă, ascunzându-se în acel zâmbet trist care îl urmărea ca o umbră de-a lungul vieţii.

 — Ba sigur că da, a răspuns cu capul plecat. Faţă de ea n-avem secrete. Ei poţi să -i povesteşti orice.

Sursa
La scurtă vreme după războiul civil, o epidemie de holeră o luase pe mama. Am îngropat-o la Montjuic în ziua când împlineam patru ani. Îmi amintesc doar că a plouat toată ziua şi toată noaptea, iar când l-am întrebat pe tata dacă cerul plângea, n- a avut glas să-mi răspundă. Şase ani mai târziu, absenţa mamei continua să fie pentru mine un miraj, o linişte strigătoare pe care încă nu mă deprinsesem s-o fac să tacă prin cuvinte. Tata şi cu mine locuiam într-un mic apartament de pe strada Santa Ana, lângă piaţa bisericii. Apartamentul era situat chiar deasupra librăriei specializate în ediţii de colecţie şi în cărţi uzate moştenite de la bunicul meu, un bazar fermecat despre care tata era încredinţat că într-o zi avea să treacă în mâinile mele. Am copilărit printre cărţi, făcându-mi prieteni invizibili în pagini care se descompuneau în pulbere şi al căror miros încă îl mai păstrez pe mâini. De mic mă obişnuisem să aţipesc în timp ce îi povesteam mamei, în penumbra camerei mele, întâmplările de peste zi, peripeţiile mele de la colegiu, ce învăţasem în ziua aceea… 
 

You May Also Like

5 comentarii

  1. supeeerb! Zafon este inegalabil.Este foarte frumoasa ideea cu Cimitirul cartilor uitate. Cred ca este visul oricarui cititor .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa cred si eu, cand citeam imi doream asa de mult sa gasesc si eu un asemenea loc. Mi-l inchipuiam ca un labirint de carti.

      Ștergere
  2. Eh,eh,Rosia dragă,tot recenzii superbe faci ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mersi draga Raisa pentru aprecieri. te pup :*

      Ștergere
  3. Nu am citit nimic de autor, spre ruşinea mea, dar abia aştept să am timpul necesar atribuit unei cărţi de asemenea proporţii :D

    RăspundețiȘtergere

Instagram

Follow Us