Comoara din insulă -R.L. Stevenson - recenzie

by - luni, iunie 30, 2014


Fiind considerată o lectură pentru copii şi adolescenţi cartea Comoara din insulă mi-a atras atenţia, deoarece este una dintre cărţile care nu le-am citit când eram mică sau la şcoală. Pentru că după licenţă aveam nevoie de o lectură de relaxare, am ales această carte. Înainte să o deschid mă aşteptam la un roman copilăresc, însă problemele ce le tratează sunt potrivite să fie rumegate de orice cititor indiferent de vârstă. Cartea aceasta cu siguranţă nu poate fi încadrată doar într-o limită de vârstă, fiind o carte clasică de aventuri ea este pentru toţi cititorii, fie ei mici sau mari.



Romanul acesta de aventură spune povestea tânărului Jim, un adolescent de 15 ani care locuieşte într-un mic orăşel în Anglia la un han în apropierea mării. Într-o seară un bătrân pirat pe nume Billy Bones caută adăpost la hanul acesta iar odată cu sosirea acestuia în acest loc, necazurile încep să apară pentru familia lui Jim. Tatăl lui se îmbolnăveşte iar în curând nişte oameni cu înfăţişare stranie se perindă pe la han şi intră în conflicte cu bătrânul Bones, iar unul dintre ei îi oferă acestuia semnul negru. După ce Billy Bones moare în urma unui atac de aplopexie, tânărul Jim şi mama lui descoperă în cufărul bătrânului pirat o hartă şi câţiva bani. După un timp aceştia sunt căutaţi de piraţi care îşi doresc harta din mâinile lor, însă aceştia sunt puşi pe fugă de oamenii ordinii din acel oraş de lângă mare.

În curând Jim îi va arăta doctorului ce avuse grijă de tatăl său când era pe patul de moarte harta procurată din cufărul piratului şi împreună cu Squire Trelawney alături de un echipaj numeros pornesc înspre o insulă îndepărtată spre a căuta comoara. Însă, oamenii de la bord nu sunt cine se pretind a fi, iar numeroase răscoale, lupte şi comploturi sângeroase au loc odată cu ajungerea lor la destinaţie.

Source

Acest roman vorbeşte ca şi alte scrieri fiecărui cititor în mod diferit. Mie mi-a şoptit în sunet de valuri despre natura umană şi bestialitatea sa. Cartea prezintă felul în care oamenii orbiţi de demonul câştigului se avântă pe cele mai primejdioase văi ale sufletului şi aleg partea neagră a caracterului, comiţâd crime şi orori de dragul banului şi aurului ce străluceşte în lumina soarelui. Cu toate acestea, romanul ne prezintă şi alte aspecte, şi anume: unii oameni nu devin corupţi pentru bani ci rămân umani, în ciuda pericolelor şi păcatelor în care lesne pot cădea. În concluzie, fiecare om are o ancoră, însă a unora se împlântă în ape negre şi tulburi.






             
                 RATING:

You May Also Like

5 comentarii

  1. Am citit-o! Cred că eram clasa a 7-a,nu mai știu sigur,dar m-a impresionat foarte foarte tare.Și m-a ținut în suspans.Finalul mi-a plăcut,la fel ca și recenzia ta :) .

    Știi ce mult mi-a plăcut mie de Jim pe vremea aceea?Era un fel de crushy crush,parcă mi-l și închipuiam:oacheș și înalt.Cât despre Billy Bones,întotdeauna am știu că e ceva putred în legătură cu el,nu mi-a plăcut de la început.Nici ideea cu comoara pe care a propus-o,dar Jim s-a descurcat impecabil pe tot parcursul cărții.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu si eu pe clasa a 7a aveam un crushy crush din carti: D'Artagnan :). Si mie mi-a placut finalul dar si faptul ca atunci cand credeam ca o sa se intample ceva se intampla cu totul si cu totul ceva diferit. Poate daca citeam cartea cand eram pe clasa a 7a as fi vazut-o cu alti ochi dar acum analizez cartile mai matur si vad aspecte pe care cand eram la scoala nu le sesizam si asta ii interesant, dar parca simt ca am pierdut ceva in copilarie cand nu am citit tot ce era in programa.

      Ștergere
  2. ”Comoara din insulă”, una din cartile preferate din copilarie... Pe D'Artagnan l-am descoperit deabea in clasa a7a, cand a devenit si pentru mine ”un crush” :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit cartea cu multa vreme in urma (insemnand cam in clasa a 7-a :)) ), imi amintesc ca mi-a placut.
    Buna recenzie!
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
  4. ohoo mi-a placut foarte mult cartea cand am citit-o in copilarie. Imi aduc aminte ca citeam la lumina lanternei pentru ca nu puteam sa adorm fara sa aflu ce va face Jim.

    RăspundețiȘtergere

Instagram

Follow Us