carte | carti | cuvinte | primele 100 de cuvinte

Primele 100 de cuvinte – #4 + Pălăvrăgeală

August 2, 2012

Şi uite că a venit timpul să postez din nou la această rubrică. Luna asta citesc mai multe cărţi m-am apucat de 3 şi nustiu când o să le termin, dar sper că în curând. Am o stare de lene în mine.Săptămâna viitoare am să îmi iau o săptămână liberă deoarece plec la munte. După aceea o să trebuiască să învăţ pentru un examen şi voi posta mai rar, dar asta e. 

 Şi acum primele o sută de cuvinte. Mi-a fost lene să mai transcriu aşa că am scanat prima pagină, şi după aceea am decupat-o în Photoshop.

Mai citesc paralel şi prima carte din seria Jocurile Foamei , e genială cartea. Ok, acum am transcris cuvintele din carte să nu spuneţi că sunt rea.

Când mă trezesc, cealaltă parte a patului e rece. Degetele mi se întind, căutând
căldura lui Prim, dar nu găsesc decât ţesătura aspră a cuverturii ce acoperă
salteaua. Probabil c-a visat urât şi s-a culcat în patul mamei. Bineînţeles c-a
făcut-o. Azi e extragerea.
Mă ridic într-un cot. În dormitor e destulă lumină ca să le pot vedea. Surioara
mea, Prim, încovrigată pe o parte, înconjurată de trupul mamei, cu obrazul lipit de
al ei. În somn, mama pare mai tânără, tot veştejită, dar nu epuizată. Faţa lui Prim e tot atât de proaspătă ca o picătură de ploaie, tot atât de încântătoare ca o primulă1,de la care îi vine numele. Şi mama a fost cândva frumoasă. Sau cel puţin aşa mi s-a spus.

Sunt foarte bucuroasă că s-au înscris 11 persoane la concursuri cu e-bookuri, mîine anunţ câştigătorii.
Până atunci , o zi plăcută, mă duc să mă uit la un episode din Gossip Girl.

Please follow and like us:

Only registered users can comment.

  1. Interesant!Eu am o listă de 10 cărţi + primele 3 volume din Harry Potter dar cred că le voi termina pe toate doar prin octombrie,cam aşa:O.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *